Ar trebui sa imbunatatim parerea romanilor despre ei insisi

Asociatia Millennium Center desfasoara in prezent, un proiect din cadrul Programului  Tineret in Actiune, Actiunea 1.2 – Initiative ale tinerilor, numit „Debate of the future”. Acesta a inceput in luna septembrie a anului trecut si se va incheia pe data de 30 septembrie a acestui an. Partener in realizarea proiectului este Colegiul National „Elena Ghiba Birta”.

Proiectul este structurat pe 3 stagii, primul stagiu fiind deja finalizat. Acesta a constat in gasirea de catre cei patru voluntari, care au facut posibila realizarea stagiului, a trei cladiri parasite din orasul Arad, realizarea unei documentatii despre istoria acestora si a unui portofoliu in care sa fie mentionate unele solutii pentru ca pe viitor aceste cladiri sa fie restaurate si functionale pentru comunitate. Al doilea stagiu consta in realizarea a 6 debate-uri pe diferite teme, 3 din acestea pe teme prestabilite si altele 3 pe baza cladirilor gasite. Astfel primul debate a carui tema a fost „Votam Europarlamentari?”, a avut loc in data de 4 iunie in incinta Colegiului National „Elena Ghiba Birta”. Saptamana aceasta, pe 17 iunie, a avut loc al doilea debate pe tema „Ar trebui sa imbunatatim parerea romanilor lor despre ei insisi”, tot in aceeasi locatie la care au luat parte si cativa elevi ai Colegiului National „Elena Ghiba Birta”, acestia chiar facand parte din echipa de debate a scolii. Subiectul a fost unul interesant deoarece a reusit sa starneasca atentia participantilor fiind aduse in discutie mai multe solutii pentru rezolvarea acestei probleme, a lipsei de incredere a romanilor in ei insisi. Cele doua echipe formate la debate au propus fiecare o solutie pentru ca pe viitor romanii sa dobandeasca incredere in ei si anume investitia in educatie intr-o alta modalitate decat cea din prezent si organizarea unui concurs in care sa fie premiati cei mai buni oameni din fiecare domeniu.   Arbitrul acestui debate a fost Georgiana Mihut, studenta la Facultatea de stiinte Politice din cadrul Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca: „Debate-ul e ca un hobby pentru mine, fac dezbateri din clasa a IX – a insa cu toate aceste pe viitor nu intentionez sa ma specializez in acest domeniu. Subiectul adus in discutie la acest debate este unul destul de delicat deoarece este destul de greu sa vorbesti despre parerea romanilor in ceea ce ii priveste pe ei insisi, este ca si cum  fiecare din noi ne-am uita in oglinda. Nivelul la care acest debate s-a desfasurat este unul promitator, deoarece am reusit sa punctam cateva aspecte cheie. Esenta este ca in urma dezbaterii sa ramanem cu ceva si cred ca, noi chiar am ramas cu ceva dupa aceasta dezbatere”, a spus Georgiana Mihut.

Andreea, una din participantele la debate si eleva a Colegiului National „Elena Ghiba Birta”, a spus: „Am ales sa particip la acest debate deoarece am considerat ca este ceva constructiv, ceva care te ajuta sa iti gasesti ideile si sa le exprimi cat mai logic si mai clar. Eu personal as dori pe viitor sa fac teatru si consider ca astfel de activitati m-ar ajuta. Nu este pentru prima oara cand particip la un debate, deoarece fac parte din echipa de debate a scolii si am participat la competitii organizate la Timisoara sau Bucuresti. Tema care a compus acest debate este o problema care exista, este reala si cred eu ca a meritat sa fie discutata”.

in saptamanile care urmeaza vor avea loc si celelalte 4 debate-uri.  in ceea ce priveste ultimul stagiu al proiectului acesta va consta intr-o dezbatere transnationala, in care vor participa 25 de tineri din 5 tari diferite: Bulgaria, Germania, Italia, Slovenia si Romania, eveniment care va fi organizat in luna august in Arad. Ca activitate finala a acestui proiect o va reprezenta o cursa de biciclete in cursul lunii septembrie intitulata „Everybody is a winner” – „Toata lumea este invingatoare”.